Tradiţie şi noutate
Şapte paşi către o Nouă Republică
1. Suntem o națiune formată din cetăţeni, nu doar contribuabili sau consumatori.
2. Aparținem unui popor, nu doar unei populaţii fără nume sau destin.
3. Ne dorim justiţie, nu doar legi pe hârtie.
4. Protejăm piața liberă, fără drept la monopol.
5. Respectăm credinţa oamenilor, nu doar zidurile exterioare.
6. Prețuim memoria trecutului, ca și glasul celor nenăscuți încă.
7. Vrem o Constituție egală pentru românii de pretutindeni.
Premise:
- România trebuie să slujească interesele cetăţenilor simpli, iar nu casta politicienilor de profesie.
- Clasa politică se poate înnoi doar prin redescoperirea unor valori, oameni şi instituţii. Noua Republică e compusă din voci credibile, cu expertiză verificată, dornice să depăşească mitul neputinței, tentația fatalismului sau falsul providențialism (încrederea în omul-salvator).
- Noile mijloace de comunicare ale secolului XXI permit agregarea unor grupuri de presiune şi de acţiune convergente. Organizarea post-comunistă a politicii din România a ignorat nevoile cetățeanului modern.
- Noua Republică e o platformă democratică prin care se reunesc, într-o acţiune coerentă şi vizibilă, sensibilităţile clasic-liberale, moral-conservatoare şi creştin-democrate.
- Noua Republică se adresează cetăţenilor de dreapta dornici să modernizeze România prin idei, oameni și instituții.
Miza luptei noastre
În România interbelică, noțiunea de dreapta a fost compromisă de fascismul anti-capitalist, anti-liberal, colectivist și anti-semit, iar propaganda stângii (de la Ion Iliescu încoace) caută să descurajeze renașterea unei drepte europene și civilizate.
Noua Republică respinge fără echivoc orice formă de colectivism și afirmă necesitatea reîntoarcerii la comunitate și la cetățean.
Noua Republică refuză un destin mediocru pentru România.
Revenirea stângii la putere in 2012 ar fi o lovitură letală la adresa reformei constituționale și a modernizării economice a țării.
Doar o participare în masă la alegerile din 2012 poate dejuca planul celor care au jefuit și care ruinează România.
Absenteismul favorizează abuzul și face jocul baronilor sau castei politicienilor.
Noua Republică recomandă virtutea discernământului: într-un noian de minciuni și manipulări mediatice, adevărul abia mai poate fi întrezărit.
Diferenţa între doctrine
În România, partidele nu par să mai pună preț pe idei, valori, doctrine. Cu toate acestea, acțiunea la nivel executiv și legislativ reflectă în mare diferența dintre stânga și dreapta. PDL a susținut un nou Cod al Muncii și o Lege a Educației, în timp ce USL s-a opus cu vehemență oricărei schimbări. Consecințele practice ale orientării doctrinare trebuie bine înțelese și explicate în orizontul alegerilor din 2012.
Prin iresponsabilitatea funciară a liderilor Opoziției, România riscă derapajul rapid pe o pantă a falimentului economic și a dezastrului social. Așa cum liberalii lui Tăriceanu & Vosganian au golit visteria țării înaintea furtunii, Ponta & Antonescu vor arunca amaneta viitorul copiilor noștri.
Socialismul (fie el şi deghizat în socialism-liberal) instigă la invidie și ură de clasă. Capitalismul creează locuri de muncă și stabilitate. Guvernarea de dreapta garantează o imagine pozitivă a României în ochii pieţei libere. Stânga ne lasă la cheremul cămătarilor şi a statelor cu trecut şi prezent comunist.
Revenirea stângii la putere pune în pericol dreptul de proprietate (vezi naționalizările din Argentina anului 2001). Prin impozit progresiv, stânga va suprataxa reușita și performanța. Stânga va alunga investitorii străini către meleaguri mai ospitaliere.
Stânga ar arunca România în spirala nesfârșită a risipei și a cheltuielilor nesăbuite. Stânga pasează datorii de neconceput în contul generațiilor viitoare. Stânga ar perpetua mita și hoția într-un sistem sanitar primitiv și ineficace.
Stânga românească nu s-a delimitat niciodată, în sens moral sau juridic, de comunism. Noua Republică respectă cu pioșenie memoria victimelor tuturor dictaturilor de extremă stânga sau extremă dreapta.
Noua Republică condamnă fără echivoc orice derapaj al dreptei în extremism, colectivism, fascism, anti-semitism, teoria conspirației, naționalism tribal sau negarea Holocaustului sau a Gulagului. România aparține unui destin euro-atlantic.
Noua Republică respectă memoria victimelor fascismului și ale comunismului din Europa interbelică. De ce? Pentru că, dincolo de cetățenia particulară, patriotismul republican respectă demnitatea intrinsecă și universală a persoanei umane.
Activism la firul ierbii
Activismul este cheia succesului dreptei în 2012. Dreapta se exprimă astăzi instituţionalizat şi informal – prin mijloace clasice şi neconvenţionale. Există mai mulţi poli de agregare pentru dezbaterea publică: unele grupuri militează pentru transparenţă în reducerea taxelor, altele dau bătălia pentru patrimoniu, unele fundaţii susţin explicit lideri, doctrine şi partide, altele caută suflul tineresc al noilor generaţii.
Toate aceste organizaţii exprimă urgenţa momentului: înnoirea politicii din România.
În locul seminariilor, al conferinţelor publice, al comentariilor nesfârșite pe Internet, urmează anotimpul acţiunii:
Răspândeşte manifestul Noua Republică mai departe: diaspora, înainte de toate, prietenilor, rudelor, vecinilor şi colegilor tăi de muncă.
Nu te limita la prieteni şi familie. Nu subestima valoarea entuziasmului la vârstele tinere. În 1989, tinerii au provocat căderea comunismului. În 2012, tot tinerii trebuie să blocheze ascensiunea socialismului falimentar.
Fă o listă cu toţi cunoscuţii tăi şi, cu acordul lor, transmite-le pe email mesaje care lămuresc riscul falimentului în cazul revenirii stângii la putere.
Arată prietenilor tăi importanţa implicării. Arată-le riscurile pe care le implică creșterea datoriilor publice ale Statului român.
Nu te lăsa descurajat de sondajele propagate de televiziunile stângii.
Apără marca Noua Republică (concept, oameni, acţiune).
Descoperă noi lideri la nivel local şi fă-i cunoscuţi liderilor de la centru.
Nu lăsa activitatea de recrutare pe seama altora.
Nu pierde mai mult timp pe internet decât poţi obţine în întâlnirile directe. Regula principală: mesajele scurte sunt mai eficiente (less is more). Reciteşte de două ori mesajul înainte de a-l trimite.
Noua Republică e un proiect care va ţine cont de noile tehnologii media. Astăzi, producerea unui videoclip, a unui slogan, a unui poster şi a altor mesaje vizuale este facilitată de canale precum YouTube, Vimeo, etc. Exploatează aceste oportunităţi unice. Încearcă să produci un clip viral.
Există oameni care nu cunosc resursele vaste ale comunicări pe Internet (e-mail, Facebook, Twitter). Nu ignora faptul că un simplu SMS poate genera astăzi un mesaj pe blogul personal, Facebook şi Twitter.
Vorbeşte despre proiectul Noua Republică în intervenţiile tale la staţiile locale de radio şi TV.
Optimismul ca formă de politeţe
Starea de spirit pozitivă contează enorm în orice construcție politică.
Când presa mogulilor s-a specializat în comentariul apocaliptic, e bine să ne reamintim că oamenii de dreapta se remarcă prin soluţii. Noua Republică nu poate trăi doar cu aer, exaltare şi romantism. Funcționăm cu proceduri, reguli şi acţiuni concrete.
Corpul de militanţi, suporteri sau activişti Noua Republică se compune însă din oameni activi, energici, încrezatori, zâmbitori, dornici să urnească lucrurile din loc, acolo unde alții aşteaptă rezolvarea de la centru – prin iniţiativa Statului.
Cultura democratică se bazează pe voluntariat şi spirit asociativ. Iată de ce atitudinea cronic-pesimistă, mioritică, fatalistă ori acrită nu e compatibilă cu “metafizica” Noii Republici. Stai alături de cei care, fără exaltare sau imaturitate, ştiu să argumenteze ce se poate, cum şi de ce trebuie înnoită dreapta sau care ar fi paşii inteligenţi pentru o coagulare rapida, eficientă, convingatoare.
Activiştii Noua Republică nu ţintesc către dialogul cu scepticii de serviciu, ci mai degraba vor convertirea dezamagiţilor. O naţiune vrednică inspiră admiraţie, nu milă. Cei fixaţi într-o opţiune prealabila (“nu se poate”) abia pot urni ceva, şi niciodată altfel decât prin tastatura.
Noua Republică e deschisă criticilor constructive sau diagnosticului care indică şi o terapie.
Pentru suporterii noştri, optimismul e o formă de politeţe (sau, altfel spus, o datorie politică). Savantii specializati in prognoza neputintei pot gasi alte canale de exprimare. Cit despre detractorii din afara, ei sunt legiune!
Importanţa dialogului
Discuţiile domestice despre Noua Republică au ca scop discutarea ultimelor știri din piaţă.
O prioritate o reprezintă dialogul cu independenţii: cei dezamăgiţi sunt, adesea, bine intenţionaţi.
Calmul şi seninătatea trebuie să domine atmosfera întâlnirilor Noua Republică. Poţi oferi un plus de culoare întâlnirilor printr-o discuţie despre o declaraţie proaspătă înregistrată pe YouTube etc.
Militantul de dreapta e caracterizat de un optimism molipsitor. Acolo unde majoritatea proclamă dezastrul şi fatalitatea eșecului, omul de dreapta are soluţii şi le articulează convingător.
Nu ezita să inviţi şi a doua oară o persoană care rămâne independentă/neutră.
Discuţiile de la vecin la vecin au o importanţă crucială. Vei vedea care sunt limitele puterii tale de convingere, deficienţele de comunicare ale dreptei, dar vei putea devoala totodată intenţiile ascunse ale stângii.
Corecta informare
Stânga se bazează întotdeauna pe alegătorii neinformaţi, needucaţi şi uşor de manipulat prin discursul urii. Dreapta se bazează pe alegătorii inteligenţi, informaţi, cu personalitate, cu idei, soluţii şi spirit întreprinzător. Stânga generează ură şi discurs apocaliptic iar dreapta oferă stabilitate.
Întâlnirile la domiciliu trebuie să fie iniţiativa ta. Nu te aştepta niciodată ca alţii să-ţi ceară de la centru ceea ce tu poţi face singur la tine acasă. Nu uita de puterea exemplului personal.
Nu uita niciodată că mass-media controlată de USL oferă informaţii selective, tendenţioase şi false unui electorat confuz.
Îţi recomandăm să urmăreşti comentatorii posturilor de televiziune credibile, precum şi intervenţiile unor jurnalişti sau comentatori oneşti din presa online/print.
Pentru discuţii sofisticate, legate de contextul internaţional, îţi recomandăm să urmărești documentele furnizate: The Heritage Foundation, Lord Acton Institute, The Heartland Institute, American Enterprise Institute, The Cato Institute, Citizens Against Government Waste şi The Manhattan Institute.
Abonează-te la newsletter-ul Noua Republică.
Proteste, presiuni, acţiune cetăţenească
Românii au demonstrat de-a lungul timpului că ştiu să-și apere interesele şi demnitatea. Lupta împotriva taxei auto e doar un exemplu în acest sens.
Ca oameni de dreapta, credem în sprijnul financiar modest, dar generalizat la nivelul membrilor simpli ai mişcării Noua Republica. Înaintea unui eveniment local (întâlniri în parcuri, pieţe, stadioane), redactează împreună cu prietenii şi colaboratorii tăi bugetul acţiunii.
Stabilieşte un contact cu organizaţia centrală de la Bucureşti. Alege o temă de protest civic. Propune o listă de vorbitori. Ia contact cu presa locală. Pregăteşte postere, afişe, anunţuri în blogosferă. Foloseşte intensiv SMS-ul. Caută sloganuri puternice, dar nu jignitoare sau abuzive la adresa adversarilor dreptei. Identifică buni vorbitori care pot purta mesajul mai departe.
O acţiune centrală a platformei Noua Republică o reprezintă petiţia la adresa reprezentanţilor aleşi: primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, parlamentari şi miniştri. Spune-le păsul. Arată-ţi îngrijorarea. Adu-le aminte că ei sunt plătiţi din taxele tale! Scrie-le scrisori şi dă telefoane la cabinetul reprezentantului.
Mulţi români se refugiază în pesimism şi resemnare, hotărând să nu mai recurgă la aceste practici. şi totuși, e vital ca într-un an electoral vocea cetăţenilor să răzbată dincolo de cabina de vot.
Îndeamnă-ţi prietenii să meargă la vot. Dacă nu eşti mulţumit de oferta locală, identifică noi lideri şi propune-le să te reprezinte în postura de candidat independent.
Nu sunteţi singuri, suntem foarte mulţi.
Notează-ţi numerele de telefon ale următoarelor instituţii:
- Avocatul Poporului: 021.312.71.34
- DNA: 021.312.14.97
- Parchet: 021/319.38.33
- Camera Deputaţilor: 316 0300, 414 1111
- Senat: 316 36 77, Fax: 316 36 52.
- Guvern: 021-314.34.00; 230.36.60
- Administraţia Prezidenţială: 0214.10.05.81
- MAE (Votul în Străinătate): 021 319.21.08 sau 319.21.25
E vital să cunoşti numele fiecărui reprezentant al judeţului/circumscripţiei tale în Parlamentul României.
Nu ezita să-l interpelezi şi să-i ceri socoteală:
1/ Ce legi ai susţinut în Parlament?
2/ Care proiecte ale dumneavoastră mi-au ajutat comunitatea?
3/ Cum vă justificaţi absenţele de la lucrările Parlamentului (plen, comisii)?
Cetăţenii care nu şi-au contactat niciodată reprezentanţii (Consiliu Local, Consiliu Judeţean, Parlament) trebuie să înceapă s-o facă.
Dacă nu cunoști numele președintelui Consiliului Judeţean, al primarului, al reprezentantului in consiliul local sau consiliul judetean ori în Parlament, fă-ţi timp pentru a obtine aceste informatii.
Gândul cel bun
Abandonează timiditatea şi ignoră glasul neputinţei.
Luptă cu determinare!
Boicotează agenda socialistă. Demască necontentit incompetenţa, prostia şi ipocrizia reprezentanţilor tăi.
Miza acestei lupte politice este salvarea României. Patru ani cu stânga la putere înseamnă bascularea spre incapacitate de plată. Modelul Greciei ne dă de gândit.
Modernizarea, competiţia liberă, respectarea dreptului fundamental la viaţă şi proprietate vor depinde de victoria dreptei.
Dacă vrei să urneşti ţara din loc, atunci trebuie să lupţi cu determinare pentru principii, oameni şi proiecte concrete de schimbare.
În vremuri de răstrişte, pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.